Elogiu vrăjitoarelor
![]() |
Vrăjitoarele se împart în două categorii: vrăjitoare rele şi vrăjitoare bune. Împărţirea se face după faptele lor, nu după vorbe. Vrăjitoarele bune au baghetă. Vrăjitoarele rele au otrăvuri şi tot felul de etnobotanice dăunătoare.
Sigur, aici s-ar cuveni să dăm exemple din basme. Aci s-ar cuveni să spunem că nici o declaraţie de dragoste care nu cuprinde expresia „ochii tăi m-au vrăjit” nu merită să fie luată în serios. România e o ţară de basm. Indiscutabil. Însă, cu grăbire se cuvine să adăugăm, tocmai de aceea, că vrăjitoarele din România sunt eminamente bune. Vrăjitoarele din România, spunem imediat, sunt eminamente progresiste.
Ca atare, nu doar că le considerăm nevinovate, ci propunem să fie ocrotite de stat. Dacă vrăjitoarele ar fi angajate chiar la Fisc, ele ar aduce importante sume la buget. În fond, în România s-au pus impozite cam pe tot ce mişcă. A mai rămas un singur domeniu neimpozitat: Prostia. Doamnele acestea sunt singurele care o taxează. Ele au nas pentru a detecta mirosul prostiei şi mijloace pentru a o pedepsi.
Cine sunt păgubiţii? Păi, starletele de mucava, soţiile de oameni bogaţi aflate în criză psiho-hormonală, fotbaliştii şi politicienii. E interesant că toţi aceştia consideră că doar printr-o vrăjitorie au ajuns unde au ajuns, că forţe misterioase le determină cariera. Omul de pe stradă crede în vrăjitorie? Crede. Cum să-şi explice altfel decât prin vrăjitorie faptul că guvernul actual mai rezistă altfel decât prin intervenţia unor forţe necurate?
Melisa şi Vanesa (fie-le numele în veci lăudat!) fac o adevărată operă de exorcizare. Un proverb românesc sună cam aşa: „Domnia şi prostia se plătesc”. Iar cum în România de astăzi, ca nicicând altădată, ele sunt des asociate, presupun că anul 2012, an electoral, va fi un an de vârf la încasări (box ofice!) pentru firma „Melisa şi Vanesa”, dacă doamnele vor deschide un birou de consultanţă în holul hotelului unde sunt cazaţi parlamentarii.
Parcă îl văd pe ministrul Daniel Funeriu dansând în jurul unui cazan în care fierbe sânge de taur, stângând de gât şi rotind deasupra capului un porumbel negru şi promiţându-i Melisei (fie-i numele lăudat!) că dacă mai prinde un mandat, o ia consilier în minister.
sursa: citynews.ro










