Portalul vraciilor și vrăjitoarelor din România şi din Europa - Portalul vraciilor și vrăjitoarelor din România şi din Europa
Autentificare
Recomandate
CLIPA - cea mai veche revista românească din Statele Unite în circulaţie. Revistă independentă de informaţie socio-politică şi cultură editată săptămânal în SUA.
E-migrant.ro - Forumul romanilor din strainatate.


Articles

Vrăjitorie ratată

Vrăjitorie ratată

În urmă cu doar câteva săptămâni, între localităţile Beliu şi Chişlaca s-a petrecut un accident mai puţin obişnuit. O maşină în care se aflau două femei a părăsit carosabilul şi s-a izbit violent de un copac. Şoferiţa a decedat pe loc iar cea de a doua pasageră a fost internată cu răni grave la cap, medicii declarând că e un adevărat miracol faptul că nu a murit.

La prima vedere, în maşină au fost descoperite câteva lumânări de culori diferite, nişte bluze bărbăteşti şi nişte obiecte a căror destinaţie nu a putut fi precizata iniţial. În plus, portbagajul maşinii era murdărit de sângele decedatei, constatându-se că acesta era de provenienţă menstruală.

Chiar dacă a fost destul de greu de acceptat ideea, poliţiştii au fost convinşi ca cele două femei s-au întors de la o şedinţă de…vrăjitorie. Lucru care avea să le fie confirmat de supravieţuitoare. Din păcate, aceasta nu-şi amintea localitatea unde a fost cu prietena sa, susţinând doar că aceasta o luase aproape forţat şi condusese toată noaptea şi o parte din ziua următoare.

Singurul amănunt era legat de loc, mai exact de faptul că satul era aşezat în munţi. „Era înnebunită că iubitul e pe cale de a o părăsi şi spunea că nu o să permită să se întâmple aşa ceva”.

„Şi fiecare glas se supunea poruncii...”
La vrăjitor, în urma ritualului practicat de acesta din urmă, femeia a fost hipnotizată.

„Îl auzeam pe vrăjitor cum chemă în ea tot felul de spirite şi le dădea porunci ce să facă şi cum să facă. Mi se făcuse frică, pentru că Ioana vorbea pe voci diferite, cu glasuri când de bărbat, când de femeie, când de bătrân. Şi fiecare glas se supunea poruncii pe care o primea de la vrăjitor”.

Când au plecat spre casă, către Arad, femeia era foarte detaşată. „Părea că nu mai e deloc afectată de ce i se întâmplase. Râdea şi spunea glume deocheate care nu-i stăteau în caracter”.

La un moment dat, şoferiţa a început să bolborosească tot felul de cuvinte, cu voce de bărbat şi să râdă bizar. Femeia care a supravieţuit a reţinut doar cuvintele „moşmoane”, „revenire din morţi”şi „sacrificiu”. După care cea  aflată la volan a apăsat acceleraţia până la fund şi a tras stânga de volan, izbindu-se cu putere de primul copac şi murind pe loc.

Concluzia anchetatorilor a fost simplă, dar inutilă: vrăjitorul ori nu se pricepea la hipnoză şi clienta sa reintrase în tranşă pe drum fie practica magia neagră şi atunci femeia a fost doar o victima ritualică. Din păcate vrăjitorul nu a putut fi localizat şi chiar dacă dădeau de urma lui nu-i puteau face nimic.

În ce o priveşte pe femeia care a supravieţuit, aceasta a declarat că oricum nu va depune mărturie în faţa instanţei, indiferent de ce pedeapsă i se poate da, susţinând ca ceea ce a văzut şi a trăit pe propria sa piele i-a demonstrat că există o lume nevăzută a spiritelor şi că nu toate spiritele sunt bune.



Vizitatori unici

Free counters!

Situri Roxo Inc. în România


Get listed in a premium web site directory for free where you can find more resources about Internet Web Directory List Directory